Edward Aninaru

Din seria aventurilor mele mai mult sau mai putin notabile din Zanzibar, tin sa mentionez ca am obtinut un certificat Padi DSD. Asta inseamna ca sunt un soi de scafandru incepator si ca, pe langa cursul de rigoare, am facut si o scufundare la 12 m in interiorul unui recif. Nu ca n-ati fi avut somnul linistit fara aceasta veste, dar sunt destul de entuziasta si cred ca am fost si putin curajoasa la treaba asta. Scuba diving nu e un sport care sa implice cine stie ce efort fizic (asta excluzand caratul celor de 50 de kile de echipament la locul faptei, respectiv barca), dar presupune ceva riscuri pentru viata si necesita concentrare. Acum n-o sa ma trezesc vorbind ca si cum m-as pricepe foarte tare, dar intentionez sa fac un curs mai complet la intoarcere si sa incerc scufundari in locurile vestite pentru asa ceva.

Mai atasez ceva poze aferente acestei povestiri cu toate ca sunt departe de realitate. Incercati neaparat!

    Salutare! si poate ar trebui sa adaug un ‘la multi ani’ si urarile mele de bine si de lucruri frumoase de care sa aveti parte in 2009. Mi-a fost greu sa-mi amintesc ca nu demult au fost sarbatorile de iarna si un Revelion la -12 grade petrecut in Piata Avram Iancu impreuna cu prietenii nostri din Cluj. Nu e intentia mea sa va fac in ciuda, dar acum scriu de pe o plaja cu nisip alb pe malul Oceanului Indian, la 35 de grade. Sunt in Africa, si nu acea felie comerciala de care ai parte izolat in resorturile all-inclusive din Egipt sau Maroc. Sunt in Africa salbatica, misterioasa si senzuala. Mai exact Zanzibar, Tanzania. Am cunoscut aici paradisul si acel sentiment de fericire nepamanteasca ce te cuprinde cand te poti detasa complet de maruntisurile care te macina zilnic, si ramai doar tu si natura si simplitate si puritate si constati ca poti trai practic fara inventiile ultimilor ani care ti se par vitale in activitatea de toate zilele. Daca renunti la statutul de turist comod si incepi sa explorezi insula, cunosti adevarata viata a oamenilor de aici, acea Africa saraca, dezolanta si impanzita de boli.  Si totusi Zanzibarul e o tara avuta, fata de alte surate de pe continent. Aici nu se moare de foame, spun bastinasii cu mandrie. Dar se traieste in sate complet lipsite de apa si electricitate, in casute de cativa metri patrati, ridicate din pamantul arid, si in care traiesc familii de cate 10 persoane sau mai mult. Natura e generoasa pentru ca ofera hrana - fructele exotice si vietatile oceanului.

    Experientele pe care le traiesc aici zilnic ma coplesesc, asa ca mai bine las cateva imagini sa vorbeasca pentru mine. Promit ca revin, sunt atatea de povestit…