agonie…
Ploua prea mult…ploua maladiv si intunericul ma striveste fara mila. Lacrimile inimii mele se amesteca in apa de pe strazi, pierdute in durerea cea mare . Cea mai frumoasa parte din viata mea imi aluneca printre degete si ma innec de neputinta. Niste forte potrivnice tot comploteaza impotriva-mi si nu mai vad limanul. Ca fac sau nu fac ceva, rezultatul e acelasi, esec…
Cand ploaia se va fi oprit, vreau sa-mi fie departe greselile si gandurile amare, nimicitoare. Vreau sa vina vara adevarata, o astept, sa fie septembrie, decembrie ori ianuarie… Si primele raze sa imblanzeasca privirea taioasa care imi reduce acum la un zgomot surd si chinuitor muzica sufletului. Sa fim doar noi doi, departe de iures, pe o plaja cu nisip alb, ca la inceputurile lumii. Si ochii nostri sa imprumute din nou culoarea oceanului, iar gandurile sa poarte din nou aceleasi dorinte de viitor…
July 13th, 2009 at 12:52
sper sa urmeze “extazul”, dupa aceasta agonie. impresionant ce ai scris, emotionant.
te pup. o sa fie bine!
July 21st, 2009 at 1:23
intuiesc cum e cu pierderea tineretii… -orice ai face poate fi in zadar- ca si eu ajung curand in perioada aia, “pe o plaja cu nisip alb, ca la inceputurile lumii.” e si imaginea mea, la care se adauga un ocean care sa dea speranta ca mai exista si o lume dreapta undeva, incep sa te promovez pe youtube si o sa incerc sa uploadez acolo ceva original, daca nu mi o ia cineva inainte. sper ca cine e in jurul tau sa aiba grija de sufletul tau. macar pe jumate cat as avea eu
te iubesc…off
July 27th, 2009 at 9:35
buna alexandra sunt bursuc alin din onesti.Felicitari pentru muzica este super si imi place foarte mult.Cand mai ai concert in onesti?Sa ma anunti si pe mine te rog frumos.Sa im idai si mie id tau de mes daca nu te superi.O saptamana buna si plinaa de reusite.cu drag Bursuc alin
July 29th, 2009 at 12:00
La fel cum unii canta altii scriu. La fel cum unii scriu altii canta. Dar ce se intampla cand unii scriu la fel de frumos precum canta?
Visez la privirea ta patrunzatoare, luminandu-mi ochii de un verde albastrui, inlacrimandu-ma de emotie cand imi intinzi mana spre un salut emotionant. Parca-ti aud vocea tandra, calma, relaxanta si calda: Alexandra. Si-mi e de-ajuns adrenalina ce-mi va fi pompata in tot corpul de inima zvacnind sangele in vene..
^ E doar pentru secunda in care daca vreodata, vom face cunostinta. Esti muza. Sa nu uiti!
August 15th, 2009 at 1:20
Wow, mi te imaginam o persoana melancolica dar nici asa…
Tocmai am ascultat Crush feat Alexandra Ungureanu “2nite We ll Rise” varianta in lb romana si mi-am amintit ca vroiam de mult sa te “cunosc”. Asa am descoperit site’ul tau si implicit, blogul. Ti se potriveste (s.), cel putin imaginii pe care o promovezi. Ai o voce inconfundabila, calda si linistitoare,un stil unic… (oare cati ti-au mai spus asta?!?) Cred ca totusi meriti/poti mai mult, sper sa reusesti sa fi unde ti-ai propus. Esti mult deasupra multor “vedete” autohtone, ai o clasa aparte. Simpatica intotdeauna. Sunt curios totusi, cum esti in viata de zi cu zi, ce-ti place, ce te incanta, ce te amuza…?
Bafta multa! Cum se zice pe la noi, tine-o tot asa!
Astept un semn…