home… aici, in camera din care scriu ma cuprinde intotdeauna linistea, si inversunarea cu care tratez tot soiul de intamplari petrecute pana a fi ajuns aici, dispare… nu s-au schimbat prea multe in camaruta asta de-a lungul anilor, ca aspect. desi s-a petrecut o schimbare dramatica in sanul familiei atat de draga mie, care m-a schilodit sufleteste si a distrus o parte din ceea ce ma incapatanam sa cred inca de copil ca nu-mi va fi luat niciodata. o parte dintre voi probabil stiti…

in fine…biroul vechi, care era sa-mi cada pe picioare sub greutatea cartilor si caietelor buchisite in perioada scolii, a fost inlocuit cu unul gen office pe care sta computerul si imprimanta. in rest, aceeasi mobila stil ‘tineret’, parca se chema, deschisa la culoare si scartaind binisor din balamale. ah, stiu. mai lipseste pick-up-ul, care era de fapt un personaj, pentru mine, avea suflet, pentru ca a adus MUZICA in viata mea. colectia de viniluri e acolo, ma mir ca unele discuri nu s-au subtiat pana la imaterial dupa atatea si atatea ascultari. regina mea, Angela, povestile cu Nastratin Hogea si Pinocchio si Craiasa Zapezii sunt toate acolo, colindele cu Hrusca si Madrigal, fara de care nu cresteau cozonacii la Craciun, si primele sound-uri mai occidentale, Modern Talking, un disc cumparat de ai mei de la bulgari. doua calimari cu cerneala, niste agende si vreo 25 de caiete mari ,albastre, frumos aranjate. deschid unul la intamplare si citesc “sa se calculeze sinusul unui unghi format de doua diagonale ale unui cub” si imi suna a limba straina clar. cred ca era o treaba usor de facut, ca vad rezolvarea imediat, fara taieturi si complicatii si imi recunosc scrisul. si urmeaza exercitii cu sutele. nu stiu unde s-a dus atata matematica, Doamne!!! in clipa asta cred ca as fi mai fericita sa stiu sa dau de cap perfect tuturor hieroglifelor astora scrise cu mana si mintea mea acum vreo 10 ani decat sa am maine un no 1 in topuri. asta cred ca se intampla si pentru ca azi, la biserica, m-a intrebat o doamna, bine, de cantat, canti, da servici ai?:))  nu stiu daca am lamurit-o exact cat de serios sau nu e sa ai firma ta de evenimente si alte indeletniciri adiacente mediului artistic si cam ce am eu de facut pentru cele 3 minute de cantat la televizor…nah…plus ca e perioada examenelor si admiterilor si cred ca m-a apucat ceva dor de vremea scolii si de acea efervescenta intelectuala. sunt boring, ha? cu siguranta asa eram si pe vremea aia, cand ma inchideam aici in camera mea sa-mi fac vocalizele si apoi sa ma straduiesc sa ating nota Re, pe care o visam noaptea, din diferite piese pe care le pregateam pentru festivaluri. Cel mai odios dintre toate era “Strani Amori” a Laurei Pausini care nu iesea defel.

pffff… is atatea . imi amintesc in valuri, si cred ca randurile astea sunt mai mult pentru mine decat pentru voi. crampeie din care probabil n-o sa intelegeti mare lucru, dar eu imi amintesc perfect, desi m-am schimbat tare mult. sunt multumita de mare parte din lucurile pe care le-am facut, dar trebuie sa ma intreb intotdeauna daca sunt omul care imi doresc sa fiu si daca am facut ce a trebuit cu ceea ce mi s-a dat din preaplin de sus si de la ai mei.

    Postul asta o sa fie mai informativ, pentru ca am primit mai multe intrebari sau sugestii de la voi in ultima vreme si trebuiesc lamurite. De exemplu, sa vedeti mai multe poze sau macar mai actuale Cred ca n-am apucat sa va povestesc la momentul respectiv ca trupa a pus mana de la mana si minte de la minte, acum vreo doua luni, pentru a realiza scenariul unui shooting. Care s-a dovedit a fi foarte interesant, desi s-a suferit ( de frig, de foame, de somn ) pe parcursul celor multe ore de activitate, ca la orice treaba de genul filmare de videoclip, shooting, intamplare artistica.  De unde reiese inca o data ca arta cere sacrificii, domnule ! Asa… Si ne-am gandit sa ne cocotam cu tot cu fotograful si prietenul Edward Aninaru si cu o echipa inimoasa, buna pentru styling si suport moral, pe acoperisul unei cladiri. De 13 etaje. Si sa facem poze acolo, ca mai jos riscam sa ne ia sughitul. Si nici nu ne zbura vantul cu tot cu echipament in toate partile. Urmatoarea locatie a fost un balon urias care adapostea un loc de joaca pentru copii. La locul faptei s-a constatat ca toboganele si intrecerea la sarituri in inaltime pe pernele gonflabile pot fi la fel de fun ca pe vremuri. Dupa ce ne-am amintit ca nu suntem acolo pentru a vandaliza jucariile copiilor, ne-am apucat si de poze. Si sunt foarte frumoase si speciale. O parte din ele vor aparea in revista Viva! din luna iulie si va asigur ca le veti vedea si aici.

    Saptamana trecuta am mai facut un shooting pentru revista Confidential care va aparea tot in luna iulie si azi am mai facut un altul pentru ‘Shopping cu o vedeta”, rubrica revistei Look, numarul din luna august. Toate vor fi publicate la momentul potrivit si aici pe blog.  

    Altfel, sunt foarte multumita. Am o piesa noua pentru materialul meu solo care e pur si simplu frumoasa. Nu stiu sa va zic in ce gen si stil, da sigur nu e popcorn:). Si suna exact asa cum canta sufletul meu cand e usor si impacat. Si total necomerciala, cred ca ar spune majoritatea:). Voi o sa hotarati daca va place la momentul potrivit. Va salut cu drag de pe “top of the world” !

   heeeeeeello! anybody here?!… ati plecat si voi? nush de ce , dar am senzatia ca toata lumea a plecat catre un loc unde se intampla ceva, care te face sa traiesti cu adevarat, nu sa mimezi energia si entuziasmul . observ ca se pun la cale totusi evenimente, lansari si cantari, excursii, vacante si nunti si emisiuni si rasfoiesc reviste unde aceleasi chipuri zambesc hollywoodian fotografilor de monden, da parca-s niste papusi de ceara si oamenii adevarati, vii, s-au dus aiurea. si parca toata lumea vorbeste in soapta in jurul meu si totul e un film prost.

   s-ar putea sa fie doar amorteala care m-a cuprins de ceva vreme in asteptarea acelui boom, pe care mi-am propus sa-l provoc, daca nu se mai petrece odata. dar caldura asta a anihilat orice urma de vointa si creativitate care ar fi putut sa fie o trambulina catre lucrurile care doresc sa mi se intample. sclipirile gen un megaconcert AC/DC si o superba priveliste cu Atena vazuta de la etajul 9 a unui hotel parca au fost tare demult.

  undeva se intampla cu adevarat ceva, nu stiu daca in insulele Palau sau pe o scena improvizata la Patarloagele, si maine la Constanta si apoi la Suceava sau Iasi. nu-mi mai prieste Bucurestiul.